Au ieșit scântei la ședința liberalilor. Prima întâlnire a Partidului Național Liberal după pierderea Primăriei Suceava și a Consiliului Județean Suceava a fost marcată de tensiuni majore și discuții aprinse. Actualului primar al Sucevei, Ion Lungu, i s-a cerut demisia și plecarea din partid.
Tonul acestor solicitări a fost dat de Ioan Bălan și de senatorul Dan Cadariu, ambii exprimându-și nemulțumirea față de Lungu. Aceștia l-au identificat pe Ion Lungu ca fiind principalul trădător și au cerut excluderea lui din partid.
Lucian Harșovschi, într-o expunere vehementă, a afirmat că primarul Ion Lungu a desfășurat o campanie total împotriva sa, având o înțelegere cu cei din opoziție. Harșovschi a adus reproșuri concrete, menționând nume și detalii despre cum Lungu a mers la organizațiile de pensionari, directori de școli, grădinițe, asociații de locatari, oameni de afaceri și chiar reprezentanți ai diverselor culte pentru a-și promova agenda.
Potrivit surselor, prima reacție a lui Ion Lungu a fost temperamentală, declarând că a vrut să-i arate lui Lucian Harșovschi cine este el, Ion Lungu. Întrebat „Cu ce preț?”, Ion Lungu a răspuns tranșant: „Cu orice preț!”