Premierul demis Ilie Bolojan a aprobat, marți seară, deblocarea unor posturi în spitalele din România, după luni în care Executivul a susținut că acest lucru nu este posibil. Decizia vine în contextul declanșării grevei în peste 400 de spitale și după ce Parlamentul adoptase deja o soluție legislativă privind rezolvarea deficitului de personal din sistemul sanitar.
La Suceava, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” a primit aprobarea pentru ocuparea a doar 89 dintre cele 199 de posturi solicitate.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, afirmă că repartizarea este disproporționată, în condițiile în care Spitalul Județean din Oradea a primit aprobarea pentru 131 de posturi.
Potrivit acestuia, unitatea medicală din Suceava deservește aproximativ 650.000 de locuitori și primește pacienți inclusiv din județele învecinate, precum și din Ucraina și Republica Moldova. În același timp, deficitul de personal afectează activitatea mai multor secții, iar cadrele medicale lucrează în condiții de suprasolicitare.
„Nu contest nevoia de personal a spitalului din Oradea. Sunt convins că și acolo este nevoie de medici, asistenți și personal auxiliar, așa cum este nevoie în toate spitalele mari din România. Doar că, în forma actuală, această împărțire nu este corectă”, a transmis Gheorghe Șoldan.
Președintele Consiliului Județean cere transparență în modul de repartizare a posturilor și susține că județul Suceava are nevoie de un număr mai mare de angajări pentru a putea răspunde cererii tot mai ridicate de servicii medicale.






