Cartea continuă o dezbatere deschisă în 2020 de același autor, prin volumul „Deșcolarizarea României”, care analizează reformele controversate din sistemul educațional românesc. Lansarea va fi moderată de Mihai Gheorghiu, director general adjunct al Muzeului Țăranului Român din București.
Evenimentul este organizat de Asociația Părinți pentru Ora de Religie Suceava, în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei. Toți cei interesați de teme precum educația, cultura și viitorul învățământului sunt invitați să participe.