Incendiul violent a izbucnit joi seară, la locuința bărbatului din Rădășeni. Alarma a fost dată imediat, după ce mai mulți vecini au observat flăcările puternice care au cuprins casa.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Fălticeni, cu mai multe autospeciale de stingere. În timpul intervenției, bărbatul de 73 de ani, proprietarul locuinței, a fost găsit carbonizat într-una dintre camere.


Polițiștii criminaliști au ajuns la fața locului, iar oamenii legii urmează să stabilească modul în care s-a produs tragedia în urma căreia bărbatul și-a pierdut viața.
Martori apropiați victimei susțin că aceasta consuma frecvent alcool, iar anchetatorii nu exclud posibilitatea ca bărbatul să fi fost în stare de ebrietate. Urmează ca pompierii să stabilească cauza izbucnirii incendiului. În urma anchetei, pompierii spun că cel mai probabil focul a pornit de la o țigară rămasă aprinsă.