Ştiri despre Falticeni

Eşti pe pagina 1 din 2 a ultimelor ştiri despre Falticeni publicate pe Antena 3.

  • Administrație
    15 Mai, 14:19
    Varianta ocolitoare de la Fălticeni a primit avizul de siguranță rutieră în Comisia Tehnico-Economică a CNAIR, după ce traseul a fost repoziționat pentru a evita o zonă protejată Natura 2000. Acest aviz reprezintă un pas esențial în deblocarea proiectului de infrastructură, aşteptat de ani buni, care va măsura aproximativ 8,3 kilometri și va traversa municipiul Fălticeni și comunele Fântâna Mare, Baia și Rădășeni.
    varianta ocolitoare de la falticeni a primit avizul cnair

    Varianta ocolitoare de la Fălticeni a primit avizul CNAIR

  • Actualitate
    12 Apr, 20:12
    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a reușit și în acest an să organizeze Procesiunea de Florii, un eveniment de suflet care a adunat sute de participanți. De la cei mai mici până la vârstnici, credincioșii au luat parte cu emoție la acest moment de rugăciune și comuniune. Alături de ei s-au aflat ierarhi, preoți, monahi și monahii, care au parcurs împreună traseul procesiunii, ce s-a încheiat la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
    procesiune de florii cu sute de credinciosi pe strazile din suceava si falticeni

    Procesiunea de Florii, cu sute de credincioși pe străzile din Suceava și Fălticeni

  • Actualitate
    18 Mar, 17:40
    Toate avizele necesare pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Fălticeni au fost obținute, potrivit președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan. Președintele Consiliului Județean Suceava a făcut anunțul pe pagina sa de socializare, unde a reiterat că proiectul va intra în linie dreaptă după mulți ani în care nu s-a întâmplat nimic
    varianta ocolitoare de la falticeni mai aproape de realitate gheorghe soldan anunta ca toate

    Varianta ocolitoare de la Fălticeni mai aproape de realitate: Gheorghe Șoldan anunță că toate avizele au fost obținute

  • Administrație
    26 Feb, 09:53
    La Fălticeni, a avut loc marți o primă întâlnire importantă pentru viitorul infrastructurii din oraș, în cadrul căreia au fost discutate soluții pentru realizarea variantei ocolitoare, așteptată de ani de zile de locuitorii municipiului. Discuțiile au fost continuate ulterior la Consiliul Județean Suceava cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și ai Agenției Naționale a Ariilor Protejate.
    la falticeni varianta ocolitoare devine realitate

    La Fălticeni, varianta ocolitoare devine realitate

  • Actualitate
    16 Ian, 06:56
    Șoferul unui tir a trăit momente de coșmar după ce s-a răsturnat cu vehiculul în afara părții carosabile. Bărbatul a pierdut controlul volanului pe drumul care leagă localitatea Spătărești de Fălticeni, iar tirul, încărcat cu vaci și cai, s-a răsturnat pe marginea șoselei.
    tir cu animale rasturnat la pe e85 la spataresti

    Tir cu animale răsturnat la pe E85, la Spătărești

  • Actualitate
    02 Dec, 21:15
    Trei mașini au fost implicate într-o coliziune puternică, luni seară. Unul dintre șoferi a fost transportat de urgență la spital, în timp ce ceilalți doi au scăpat fără răni, dar au rămas profund afectați de incident. Intersecția de la Baia este cunoscută pentru numeroasele accidente rutiere care se petrec frecvent în zonă.
    accident rutier grav cu trei autoturisme implicate la intersectia cu baia unul dintre soferi a

    Accident grav cu trei autoturisme la intersecția cu Baia: un șofer a ajuns la spital

  • Actualitate
    24 Noi, 15:14
    Senatorul Gheorghiță Mîndruță a votat duminică la Fălticeni, alături de soția sa, exprimându-și sprijinul pentru o schimbare profundă în politica României. Acesta a declarat că a votat cu gândul la un viitor mai bun pentru țară, subliniind că România are nevoie de un lider care să unească și să vină cu soluții reale pentru oameni, după 20 de ani de conducere a președinților de dreapta care au dezamăgit.
    mindruta am votat pentru schimbare si unitate nationala

    Mîndruță: ”Am votat pentru schimbare și unitate națională!”

  • Actualitate
    13 Noi, 14:53
    Prima ninsoare a creat cozi interminabile la vulcanizări și panică în rândul șoferilor care nu erau pregătiți cu anvelope de iarnă. La Fălticeni, unii șoferi au luat cu asalt vulcanizările, fiind luați prin surprindere de vreme. Ce spun angajații și care este mesajul polițiștilor pentru șoferi, aflați din materialul următor!
    prima ninsoare a creat cozi la vulcanizari

    Prima ninsoare a creat cozi la vulcanizări; șoferii merg să schimbe anvelopele

  • Actualitate
    28 Oct, 13:54
    Începutul săptămânii a adus noi evenimente rutiere neplăcute în județul Suceava. Mai multe incidente s-au produs la intervale scurte de timp pe drumurile naționale. Drumul care leagă municipiul Rădăuți de localitatea Bădeuți a fost scena unui alt accident grav, în timp ce, la Podeni, o mașină a ieșit în afara părții carosabile.
    numeroase accidente rutiere la inceput de saptamana in judetul suceava

    Numeroase accidente rutiere la început de săptămână, în județul Suceava

  • Actualitate
    23 Oct, 11:00
    Edilul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat finalizarea studiului de fezabilitate pentru mult-așteptatul Aqua-Park din Complexul Sportiv Suceava. Investiția, estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, va transforma ieșirea din Suceava spre Fălticeni într-o nouă atracție turistică.
    suceava un pas mai aproape de a avea un aqua park modern

    Suceava, un pas mai aproape de a avea un Aqua-Park modern

  • Actualitate
    21 Oct, 10:25
    „Nu fi o victimă! Informează-te!” – acesta este mesajul transmis de polițiști și specialiști elevilor și cadrelor didactice în cadrul campaniei de prevenire desfășurate săptămâna trecută în județul Suceava. Peste 2.000 de elevi și profesori au participat la sesiuni educative privind riscurile traficului de persoane și alte infracțiuni, în contextul Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
    tinerii din suceava invata sa se protejeze de traficanti si alte infractiuni

    Tinerii din Suceava învață să se protejeze de traficanți și alte infracțiuni

  • Actualitate
    21 Oct, 10:00
    Tragedie în orașul Dolhasca! Un incendiu puternic a mistuit sâmbătă o casă, iar un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața. Pompierii au intervenit cu promptitudine, dar din păcate, nu au mai putut salva victima.
    cos de fum deteriorat cauza unui incendiu mortal la dolhasca

    Coș de fum deteriorat, cauza unui incendiu mortal la Dolhasca

x close