Antena 3 Suceava Actualitate Un bolid de lux, făcut praf la Fălticeni, după ce a doborât trei stâlpi de iluminat

Un bolid de lux, făcut praf la Fălticeni, după ce a doborât trei stâlpi de iluminat

Strada Sucevei, una dintre arterele de la ieșirea din municipiu către Suceava, a rămas în beznă aproape de miezul nopții, după ce șoferul a pierdut controlul asupra autoturismului. Mașina a retezat trei stâlpi de iluminat amplasați pe marginea drumului și s-a oprit zeci de metri mai jos, pe marginea carosabilului.

Un bolid de lux, făcut praf la Fălticeni, după ce a doborât trei stâlpi de iluminat
de Andrei Munteanu    |    01 Iun 2025   •   10:12

Incidentul rutier s-a produs aproape de miezul nopții, atunci când șoferul a pierdut controlul asupra mașinii. Nu se cunosc încă motivele exacte ale accidentului și nici viteza cu care circula autoturismul pe acel tronson de drum. Cert este că vehiculul a fost distrus în totalitate. Jantele s-au rupt în două, iar părțile laterale, partea frontală și portbagajul au fost grav avariate. În urma impactului, carosabilul s-a umplut de resturi provenite din autoturism.

Iluminatul public a fost serios afectat. Trei stâlpi de iluminat amplasați pe mijlocul drumului au fost puși la pământ. De asemenea, un indicator rutier de la o trecere de pietoni a fost doborât. Tot ce a stat în calea bolidului, înmatriculat în Suceava, a fost distrus.

La fața locului au intervenit polițiștii, un echipaj de ambulanță și, la scurt timp, echipe ale companiei de gaze. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte ale accidentului și cauzele care au dus la producerea acestuia. Angajații serviciului de electricitate al primăriei s-au deplasat duminică dimineață pentru a evalua pagubele produse la rețeaua de iluminat. Electricienii spun că remedierea avariilor va avea loc la începutul săptămânii, după ce firma de asigurări va evalua oficial pagubele provocate de șofer.

Iulius Mall

x close