„Am promis că vom face dreptate pentru persoanele cu dizabilități și ne ținem de cuvânt! Aceasta este calea sigură pentru România, prin soluții pentru oameni și mai multă solidaritate”
a declarat premierul Ciolacu.
Indemnizația va fi calculată pe baza pensiei pentru limita de vârstă aflate în plată, iar aceasta va crește anual, în funcție de indicatorii economici naționali. De asemenea, Guvernul a stabilit și un sistem de sprijin suplimentar pentru pensionarii cu dizabilități, care vor beneficia de puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat în condiții de handicap.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a subliniat că măsurile sunt menite să sprijine completarea veniturilor pensionarilor cu handicap și să răspundă nevoilor acestora într-un mod echitabil și sustenabil.