În diaspora, votul se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri între orele 12:00 și 21:00, iar sâmbătă și duminică între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la 23:59, dacă mai sunt alegători la rând. Votul în țară se desfășoară duminică, 8 decembrie, între orele 7:00 și 21:00.Românii trebuie să respecte regulile stricte pentru ca votul să fie considerat valabil. Se consideră nule şi nu intră în calculul voturilor valabil exprimate:
Când votul tău poate fi considerat nul:
* buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a biroului electoral al secţiei de votare, până la înmânarea acestuia către alegător;
* buletine de vot care au alt model decât cel legal aprobat;
* buletine de vot pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT";
* buletinele de vot la care ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora, inclusiv în situaţia în care una dintre impresiunile unei ştampile a fost tăiată olograf sau există înscrieri olografe numai cu privire la valabilitatea uneia dintre acestea;
*ştampila cu menţiunea "VOTAT" depăşeşte limitele patrulaterului şi atinge un alt patrulater;
*buletinele de vot pe care a fost aplicată o ştampilă cu menţiunea "VOTAT" care are alt model decât cel legal aprobat.
Pentru a evita propagandă electorală ilegală, Biroul Electoral Central a emis un avertisment clar: orice mesaj de influențare