Sucevenii care sunt șomeri și doresc să-și schimbe profilul sau să intre în posesia unui certificat de calificare vor avea posibilitatea să opteze pentru cursuri precum frizer – 28 de locuri, coafor – 28 de locuri și competențe de citire, scriere și înțelegere a mesajului – 14 locuri.
Cursurile sunt accesibile persoanelor înregistrate în evidențele agenției ca șomeri, absolvenților de studii, refugiaților sau celor care beneficiază de protecție internațională, precum și persoanelor repatriate sau eliberate din detenție. Sunt incluse și persoanele din mediul rural cu venituri mai mici decât indicatorul social de referință.
Persoanele interesate din județul Suceava pot depune cererile de înscriere la AJOFM Suceava sau la punctele de lucru din Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.