Antena 3 Suceava Regional Antreprenoriatul Social, model nou de afacere

Antreprenoriatul Social, model nou de afacere

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava anunță că Programul Educație și Ocupare, operaţional din 2024, oferă oportunitatea unei investiţii din fonduri europene în structuri de economie socială. Având în vedere că luna Mai este declarată Luna Economiei Sociale, agenția suceveană îi invită pe toți cei interesați la dialog şi implicare cu impact direct asupra comunităţii.

de Daniela Năsui    |   

Economia socială, la intersecția dintre eficiența economică și coeziunea comunitară, aduce în prim plan antreprenoriatul social, bazat pe un model nou de afacere și reglementări de susținere a inițiativelor.

 

      Programul Educație și Ocupare oferă oportunitatea unei investiţii din fonduri europene în structuri de economie socială, ghidul solicitantului fiind în dezbatere publică. Antreprenorilor suceveni aflați la început de drum cât şi celor experimentaţi, intresaţi de modelul economic incluziv, agenția le oferă suportul financiar al măsurilor active de stimulare a ocupării şomerilor, promovarea afacerii şi asistenţă pentru înfiinţarea de intreprinderi sociale.

 

    Cei care doresc să devină parteneri în valorificarea resurselor de muncă cu responsabilitate socială şi abilităţi antreprenoriale sunt așteptați la  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava pentru dezbateri pe acest subiect.  

Subiecte în articol: antreprenoriat model afacere
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile