Antena 3 Suceava Actualitate Au tras focuri cu pistolul în public, s-au filmat și s-au ales cu dosar penal

Au tras focuri cu pistolul în public, s-au filmat și s-au ales cu dosar penal

Doi adolescenți s-au ales cu dosar penal și sancțiuni, după ce s-au filmat și s-au postat pe rețelele de socializare. În videoclipurile publicate tinerii trăgeau focuri cu pistoale, într-un spațiu public. Totul s-a întâmplat în ultima lună a anului 2024, iar oamenii legii au intrat pe fir, iar în urma cercetărilor i-au sancționat pe cei doi băieți cu o amendă de 10.000 lei.

de Andrei Munteanu    |   

Cei doi tineri, originari din județul Botoșani, s-au filmat în timp ce trăgeau focuri cu pistoale în spațiul public.
Distracția acestora însă le-a atras atenția polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Așa că oamenii legii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și de uz de armă fără drept.

Pistoalele de tip airsoft au fost confiscate de polițiști. Unul dintre tineri are acum dosar penal, deoarece pistolul folosit de el necesita autorizare pe care adolescentul nu o deținea. În cazul celui de-al doilea tânăr, polițiștii l-au amendat cu suma de 10.000 de lei pentru fapta sa.

Legea prevede anumite reglementări în cee ace privește folosirea armelor și a dispozitivelor destinate agrementului sau tirului sportive. Acestea pot fi utilizate doar în spații special amenajate, delimitate și inaccesibile publicului.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile