Antena 3 Suceava Politica Bălan vrea să-l detroneze pe Flutur, „împăratul gol” al PNL Suceava

Bălan vrea să-l detroneze pe Flutur, „împăratul gol” al PNL Suceava

Scandal în PNL Suceava! Deputatul Ioan Bălan acuză public modul în care Gheorghe Flutur conduce organizația, afirmând că strategia acestuia a dus la pierderi majore pentru partid. Criticile vin la pachet cu cerința fermă de schimbare a liderului județean și o resetare completă a structurii politice locale.

de Lăcrimioara Flutur    |   

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAntena3Suceava%2Fvideos%2F593886433428810%2F&show_text=false&width=560&t=0" width="100%" height="314" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>

Ioan Bălan, deputat PNL, a lansat critici dure la adresa președintelui PNL Suceava, Gheorghe Flutur, într-un interviu acordat luni dimineață la Radio Top Suceava. Acesta susține că liderul județean este responsabil pentru prăbușirea rezultatelor partidului și pentru „saturația” în rândul alegătorilor. Bălan consideră că Flutur trebuie să se retragă, iar organizația să fie reformată.

„Eu vreau mai mult decât atât. Să arăt că Duracell este doar o baterie, un acumulator bun, uneori considerat chiar foarte bun, dar care are și el o durată de viață. Adică îți consumă până la oameni, iar când este consumat, știm cu toții că orice produs consumat trebuie reciclat. Știți cine-i Duracell, dacă nu știți cine-i guru. Și am să vă spun că nevoia unei schimbări la nivel de conducere a PNL Suceava se vede chiar și de la București.”

Deputatul a mai subliniat că liderii locali și primarii partidului sunt descurajați să ia inițiative, fiind obligați să treacă toate deciziile prin Flutur.


„Noi, Partidul Național Liberal, la nivel de administrație, la nivel de primari, la nivel de parlamentari, aveam interzis de a merge la instituțiile, ministeriile centrale, fără știrea lui Flutur. Și dacă o făceam, acolo ni se spunea: ‘Nu am cum să fac nimic, trebuie să-l sun pe Flutur să dea ok. O fi bine, o fi rău.’ Foarte multe administrații locale din Suceava n-au primit sprijin pentru că nu erau în grația lui Flutur.”

Bălan a respins speculațiile conform cărora intenționează să preia șefia organizației județene, afirmând că își dorește doar o schimbare de leadership.


„Nu candidez. Le-am spus colegilor: gândiți-vă deja la cineva, la o personalitate din interiorul partidului, care să preia acest partid la nivel de județ. Eu rămân atât cât este posibil și doresc să fiu alături de ei în acest demers, dar nu în calitate de candidat sau de înlocuitor al lui Flutur.”

Deputatul a acuzat că strategia electorală a lui Gheorghe Flutur s-a concentrat exclusiv pe propria persoană, ceea ce a dus la pierderi importante pentru PNL în județ.


„De ce schimbarea lui Flutur? Pentru că, datorită dorinței sale de a se menține în fruntea PNL, fără să-i pese de consecințe, a făcut o campanie electorală bazată doar pe persoana sa. A dus la o saturație în rândul alegătorilor, promovându-se doar pe sine, îndemnând activul de partid să facă campanie special pentru lista de la Senat, spunând că la deputați este treaba lor.”

În final, Ioan Bălan a subliniat necesitatea unei schimbări rapide la vârful organizației.


„Acum PNL Suceava s-a întors cu 20 de ani în urmă, în 2004, când aveam un senator și un deputat. Am obligația de a spune: ‘Stop, joc, resetare și de la capăt.’ Voi încerca pe cât posibil să duc această luptă internă în structurile partidului, pe care știu că Flutur le controlează la sânge. Dar știți pe ce mă bazez? Că toți acești oameni știu că împăratul este gol.”

Ioan Bălan se află la al cincilea mandat de parlamentar din partea PNL Suceava, perioadă în care a ocupat a doua cea mai importantă funcție din organizația județeană, după Gheorghe Flutur.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile