Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au decis, la aproape cinci ani de la deschiderea anchetei, clasarea dosarului privind zădărnicirea combaterii bolilor și abuzul în serviciu la Spitalul Județean Suceava. Toate persoanele vizate în cadrul cercetării au fost declarate nevinovate, fără ca dosarul să fie trimis în instanță. Motivul invocat pentru închiderea dosarului este că "faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală".
Scandal în PNL Suceava! Deputatul Ioan Bălan acuză public modul în care Gheorghe Flutur conduce organizația, afirmând că strategia acestuia a dus la pierderi majore pentru partid. Criticile vin la pachet cu cerința fermă de schimbare a liderului județean și o resetare completă a structurii politice locale.
PSD Suceava reacționează ferm la acuzațiile PNL, conform cărora social-democrații ar „racola” primari liberali. Într-un comunicat de presă, reprezentanții PSD resping aceste acuzații, susținând că PNL încearcă să-și mascheze propriile eșecuri și să deturneze atenția de la nemulțumirile tot mai evidente ale propriilor primari.
În urma perchezitiilor care au avut loc la Spitalul Municipal din Rădăuți au fost scoși la iveală și primii suspecți. Mai mulți medici sunt bănuiți de corupție, fiind acuzați că au primit mită de la pacienți pentru tratamente, dar și pentru a favoriza unele persoane la angajare. Directorul medical, Liviu Dubei, și fostul manager, Flaviu Sima, au fost aduși la audieri în urma perchezițiilor efectuate la spital și la domiciliile acestora