În urma unei perioade îndelungate de tăcere, fostul primar al Sucevei, Ion Lungu, a lansat un atac dur la adresa actualei administrații și a conducerii PNL Suceava, chiar în ziua în care primarul Vasile Rîmbu anunța deblocarea a 65 de posturi la TPL.
Lungu susține că meritul pentru modernizarea transportului public aparține administrației sale și afirmă că demersurile pentru deblocarea angajărilor au fost începute încă de acum doi ani.
„În primul rând salut faptul că s-a aprobat Memorandumul de angajare a salariaților la TPL, lucru demarat de mine încă de acum 2 ani. Mă bucur că municipiul Suceava și Zona Metropolitană Suceava au un transport modern și civilizat – așa cum se știe, aceste proiecte au fost realizate în perioada în care am fost eu primar”, a declarat fostul edil.
Cele mai dure declarații au vizat situația din interiorul PNL Suceava și apropierea dintre actuala conducere liberală și primarul PSD Vasile Rîmbu.
„Ce s-a întâmplat la PNL Suceava, dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns pentru PNL – vicepreședintele PNL și purtător de cuvânt al PNL a fost numit purtător de cuvânt al primarului PSD, cumătrie pe față. Un lucru care nu s-a mai întâmplat în politica românească. Partidul Național Liberal, la Suceava, este un partid confiscat”, a afirmat Ion Lungu.
Declarațiile fostului primar alimentează și mai mult speculațiile privind o posibilă ruptură definitivă de PNL. Deși este în continuare membru al partidului, în ultimele luni acesta a fost văzut la mai multe evenimente oficiale alături de reprezentanții unei alte formațiuni politice.





