Antena 3 Suceava Administrație Bejinariu propune schimbarea legii ANL

Bejinariu propune schimbarea legii ANL

Tinerii care au domiciliul sau reședința într-o localitate vor putea beneficia de locuințe ANL chiar dacă lucrează în altă unitate administrativ-teritorială. Prevederea apare într-o inițiativă legislativă depusă de deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, care vizează modificarea și completarea Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenția Națională pentru Locuințe.

de Daniela Năsui    |   

În prezent, potrivit normelor metodologice aprobate prin Hotărâre de Guvern, solicitantul unei locuințe ANL trebuie să aibă locul de muncă în localitatea în care sunt amplasate locuințele. Deputatul susține că această condiție nu mai corespunde realităților din localitățile mici.

Parlamentarul sucevean afirmă că, în multe comunități mici, locuințele rămân neocupate, în timp ce tinerii sunt nevoiți să se stabilească în orașele unde muncesc.

Inițiativa legislativă prevede și introducerea unui nou articol care va permite unităților administrativ-teritoriale să achiziționeze locuințe ANL, întărind astfel politicile locale de locuire.

Proiectul legislativ este dezbătut în procedură de urgență în comisiile permanente ale Senatului. Termenul de adoptare tacită este de 45 de zile, calculat de la data de 3 februarie, și se împlinește pe 19 martie.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile