Reprezentanții regiei spun că majoritatea pomilor provin din culturile specializate ale pepinierelor silvice. Doar o mică parte este recoltată din pădurile naturale, unde lucrările de rărire sunt necesare pentru dezvoltarea corectă a arboretelor. Cererile populației vor fi prioritare, iar vânzările către firme se vor face doar dacă există excedent. Pomii pot fi cumpărați direct de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare.
Ocoalele silvice din zonele de deal și de munte oferă și pomii la ghiveci sau cu rădăcină protejată, opțiune recomandată celor care vor să-i replanteze, însă costurile sunt ceva mai ridicate. În piețele unde Romsilva organizează puncte de vânzare, prețurile pot include suplimentar transportul, manipularea și depozitarea.