Noul departament va reuni medici și economiști care vor colabora cu experți universitari, inclusiv de la Academia de Studii Economice București, pentru a realiza analize bazate pe date și proiecții reale. Scopul este de a fundamenta strategii și programe de finanțare în sistemul de asigurări sociale de sănătate și de a echilibra resursele cu nevoile pacienților.
De asemenea, CNAS va reînființa comisiile de specialitate, care vor completa activitatea comisiilor Ministerului Sănătății, prin monitorizarea cheltuielilor și auditul medical. Dr. Moldovan a subliniat că este esențial să se reducă risipa și să se asigure că banii contribuabililor ajung exact acolo unde este nevoie. Prin Programul Național de Tratament pentru Boli Rare, România asigură pacienților peste 6.700 de persoane tratamente gratuite, materiale și dispozitive medicale, cu un cost mediu anual de 40.000 de euro per pacient.