Antena 3 Suceava Administrație Conducere nouă pentru Universitatea Ștefan cel Mare

Conducere nouă pentru Universitatea Ștefan cel Mare

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava marchează o premieră istorică. Profesorul universitar Gabriela Prelipcean este prima femeie desemnată să gestioneze destinele instituției, după ce Mihai Dimian a preluat portofoliul Educației în Guvern.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Rocada la vârful celei mai importante instituții de învățământ din județ s-a produs rapid. Numirea lui Mihai Dimian ca ministru al Educației a lăsat liber fotoliul de rector, iar comunitatea academică a făcut deja pasul spre continuitate.

Gabriela Prelipcean, până ieri prorector responsabil cu baza materială, a primit votul de încredere al colegilor săi. Aceasta a parcurs toate etapele procedurale, de la avizul Consiliului de Administrație până la validarea din partea Senatului universitar.

Deși nu deține oficial titlul de rector interimar, Gabriela Prelipcean exercită de acum rolul de ordonator principal de credite. Aceasta are misiunea să asigure stabilitatea financiară a universității și să ducă mai departe proiectele începute.

Tranziția este privită ca una firească în mediul academic sucevean. Prioritatea zero rămâne parcursul celor peste 10 mii de studenți, care nu vor simți nicio sincopă în procesul educațional sau în investițiile aflate în derulare.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile