Antena 3 Suceava Actualitate Cotă de recoltare a urșilor bruni și pentru Suceava

Cotă de recoltare a urșilor bruni și pentru Suceava

Recoltarea în scop de prevenție, respectiv de intervenție, până la 481 de exemplare, față de 220 cât era până în prezent este prevăzută în noua lege votată recent în Parlament și promulgată de Președintele României. Interesant este că înainte de promulgarea Legii de către Președinte, Direcția Silvică Suceava nu avea repartizată nici o cotă de recoltare. După publicare, Suceava va putea recolta 14 urși, din care 8 exemplare de pe fondurile gestionate de Direcție.

de Daniela Năsui    |   

Potrivit informațiilor furnizate de Direcția Silvică Suceava, numărul urșilor existenți pe teritoriul județului nostru este depășit de trei ori, adică în loc de 100 de exemplare sunt peste 300. Oricare dintre noi putem fi următoarea victimă a ursului brun. Inclusiv viața angajaților  din silvicultură este pusă în pericol atunci când sunt pe teren:

 

Organizațiile de mediu critică și acum legea, considerând că ar reprezenta un pretext pentru strângerea de trofee de către vânători.

Subiecte în articol: cotă recoltare ursi Suceava
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile