Antena 3 Suceava Actualitate Credincioșii din Suceava, în rugăciune la Denia Prohodului Domnului

Credincioșii din Suceava, în rugăciune la Denia Prohodului Domnului

Prohodul Domnului și procesiunea în jurul bisericilor cu Sfântul Epitaf au adunat sute de credincioși în bisericile și parohiile din județul Suceava. Denia din Vinerea Mare i-a adus pe oameni în locașurile de cult.

de Andrei Munteanu    |   

Vinerea Mare reprezintă un moment important din seria slujbelor de seară din Săptămâna Patimilor. În cadrul acestei denii are loc Prohodul Domnului, cântat în bisericile ortodoxe din toată țara de către toți credincioșii prezenți.

Totodată, slujba din Vinerea Mare este slujba de înmormântare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Biserica Monument Istoric din Boroaia, slujba a fost săvârșită în prezența unui număr mare de credincioși, care au cântat la unison pasajele din Prohodul Domnului. Atmosferă emoționantă a fost și la Giurgești, dar și în celelalte Biserici din județul Suceava.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAntena3Suceava%2Fvideos%2F1496025618039232%2F&show_text=false&width=560&t=0" width="100%" height="314" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>

Ulterior, toți cei prezenți au înconjurat biserica purtând Sfântul Epitaf, într-o procesiune care simbolizează conducerea lui Hristos către mormânt. La finalul procesiunii, credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf, numit în popor și „aer”, care a fost apoi așezat pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului.

Urmează Sfânta Înviere, iar sute de creștini din județ sau din afara acestuia sunt așteptați să participe la slujbă și să primească lumină.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile