Antena 3 Suceava Politica Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore, învestit în noul mandat de primar

Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore, învestit în noul mandat de primar

Aleșii locali, împreună cu primarul Dan Tiperciuc, au participat la ceremonia de învestire pentru mandatul 2024-2028. Membri importanți ai conducerii PSD Suceava au fost prezenți alături de consilierii locali și de primarul din Arbore în acest moment deosebit.

de Andrei Munteanu    |   

Primarul Dan Tiperciuc a depus sâmbătă jurământul și a fost învestit pentru noul mandat 2024-2028 la conducerea comunei Arbore. Alături de acesta, aleșii locali au depus, rând pe rând, jurământul prin care au promis că vor face tot ceea ce le stă în putință pentru binele și dezvoltarea comunei Arbore.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ceremonia a fost cu atât mai emoționantă pentru primar, deoarece membrii PSD Suceava – senatorul Ioan Stan, deputatul Mirela Adomnicăi, senatorul George Mîndruță, președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, președintele Tineretului PSD Suceava, Cătălin Fediuc, și secretarul general PSD Suceava, Cristian Șologon – au fost prezenți, împreună cu subprefectul Florin Sinescu, la învestirea primarului.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile