Spitalul din Suceava este singurul centru din Moldova care oferă tratament endovascular pentru accidentul vascular ischemic, asigurând intervenții non-stop, indiferent de zi sau oră. Peste jumătate dintre pacienți sunt trimiși aici din alte județe, inclusiv Botoșani, Neamț, Bacău, Iași sau chiar din alte zone mai îndepărtate.
În România sunt mai puțin de 25 de specialiști capabili să efectueze trombectomii mecanice, iar trei dintre aceștia salvează vieți chiar aici, la Suceava," precizează reprezentanții spitalului clinic Județean Suceava. În urma unei evaluări recente, Spitalul din Suceava ocupă locul trei la nivel național în privința numărului de trombectomii realizate, fiind devansat doar de spitalele din București și Oradea.
Acest progres demonstrează dedicarea și profesionalismul echipei medicale, care, indiferent de sărbători sau weekenduri, este mereu pregătită să intervină și să ofere o șansă la viață celor afectați de accident vascular cerebral.
Antena 3 Suceava
›
Sănătate
›
Echipa de Stroke a Spitalului Județean Suceava marchează salvarea celui de-al 100-lea pacient
Echipa de Stroke a Spitalului Județean Suceava marchează salvarea celui de-al 100-lea pacient
La Spitalul Clinic Județean “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, echipa multidisciplinară de Stroke sărbătorește un moment important: salvarea celui de-al 100-lea pacient care a beneficiat de terapia endovasculară prin trombectomie mecanică. Această procedură inovatoare, realizată de o echipă de specialiști în Neurologie, Radiologie intervențională, Anestezie și Terapie intensivă, dar și din Unitatea de Primiri Urgențe, presupune extragerea mecanică a cheagului de sânge ce produce accidentul vascular cerebral.
TOP articole pe Antena 3 Suceava: