Antena 3 Suceava Regional Examenul auto le dă bătăi de cap sucevenilor

Examenul auto le dă bătăi de cap sucevenilor

În județul Suceava, în primele cinci luni ale anului, rata de promovabilitate a examenului auto se menține scăzută, în ciuda eforturilor depuse de autorități. Statistica oferită de autorități relevă dificultăți majore pentru candidați, atât la proba teoretică, cât și la cea practică.

de Lăcrimioara Flutur    |   

În județul Suceava promovabilitatea la examenul de obținere a permisului de conducere, atât la proba practică, cât și la cea teoretică se menține scăzută.

În primele cinci luni ale anului 2024, la proba teoretică pentru obținerea permisului auto în Suceava, au fost examinați 10.464 de candidați. Dintre aceștia, doar 4.516 au reușit să promoveze, în timp ce 5.448 au fost respinși.

La proba practică, situația este la fel de ingrijorătoare. Din 9.312 candidați examinați, doar 3.868 au trecut testul, iar 5.444 au fost respinși.

În ciuda atenționărilor prefectului privind pregătirea cursanților, rata de promovabilitate la proba practică pentru permisul auto nu a cunoscut o creștere și s-a menținut la 36 la sută.

Subiecte în articol: examen auto batai suceava
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile