Groapa de gunoi aflată în Pasul Mestecăniș nu se va mai deschide, potrivit cotidianului Monitorul de Suceava.
Din surse sigure, administrația județeană este decisă să nu mai redeschidă groapa de gunoi, chiar dacă va fi necesară returnarea unor fonduri din proiectul european prin care a fost construit depozitul.
Potrivit aceluiași cotidian, o discuție pe acest subiect va avea loc săptămâna viitoare între președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și premierul României, Marcel Ciolacu.
Ulterior, va fi făcut anunțul oficial, pentru ca sucevenii să afle ce se va întâmpla cu groapa de gunoi.
Depozitul din Pasul Mestecăniș a fost finalizat în 2019, fiind construit de Consiliul Județean Suceava prin proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor. La această groapă erau arondate 23 de localități, iar costurile de 27 de milioane de lei ar fi asigurat o capacitate de 390.000 de tone.
Mai exact, groapa de gunoi este situată la o altitudine de aproximativ 1.100 de metri.