Antena 3 Suceava Actualitate Incendiu de vegetație cu 500 de metri pătrați afectați, în depoul Ițcani

Incendiu de vegetație cu 500 de metri pătrați afectați, în depoul Ițcani

Incendiile de vegetație continuă să producă pagube. Forțele de ordine au fost alertate din nou, marți, la orele amiezii,după ce un nou incendiu de vegetație a izbucnit în zona gării din Ițcani.

de Andrei Munteanu    |   

Flăcările s-au extins pe o suprafață de 500 de metri pătrați de vegetație, iar focul a cuprins cu repeziciune și o anexă din apropiere. Incendiul a fost anunțat prin 112, iar la scurt timp, pompierii suceveni au ajuns la fața locului pentru a-l lichida.

La sosirea salvatorilor, focul se manifesta atât la vegetație, cât și la o magazie și un siloz. Flăcările au mistuit întreaga construcție din lemn, iar silozul s-a topit din cauza temperaturilor ridicate.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAntena3Suceava%2Fvideos%2F1566708540706842%2F&show_text=false&width=560&t=0" width="100%" height="314" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>

Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la focul aprins în spații deschise. Polițiștii ajunși la fața locului urmează să stabilească cine se face vinovat de acest incident, care putea duce la o tragedie majoră, la depoul din Ițcani.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile