Garajul unei gospodării din Burdujeni era deja cuprins de flăcări puternice la sosirea pompierilor, iar, potrivit salvatorilor, incendiul a afectat aproximativ 50 de metri pătrați. Aceștia au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge flăcările care cuprinseseră anexa.
O bucătărie de vară și casele învecinate erau în pericol din cauza flăcărilor. Totodată, din cauza degajărilor mari de fum și a gazelor toxice, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pe telefoanele localnicilor.
După aproape două ore de luptă cu focul, pompierii au reușit să stingă incendiul, iar celelalte clădiri din apropiere nu au fost afectate. Garajul și bunurile din interior au fost mistuite de flăcări, iar și gardul a fost distrus de incendiu. Cauza incidentului a fost un cablu electric defect aflat în hala cuprinsă de flăcări.