Fosta clădire a Primăriei Solca a fost cuprinsă de flăcări marți seară, iar pagubele sunt mari. Imobilul, aproape complet dezafectat, mai găzduia doar un cabinet stomatologic. Incendiul a ars holul de acces și podul, pe circa 300 de metri pătrați, și a afectat tavanul și pereții. La exterior au ars pubelele și o cantitate de lemne.
Pompierii din Solca și Rădăuți au intervenit cu cinci autospeciale, sprijiniți de SVSU Arbore, iar stingerea a durat câteva ore. Primele concluzii arată că focul a fost provocat intenționat.
În urma concluziei pompierilor că incendiul a fost provocat intenționat, iar anchetatorii verifică imaginile camerelor din zonă pentru identificarea autorului.