Antena 3 Suceava Regional Înscrieri pentru posturile de rezervist voluntar

Înscrieri pentru posturile de rezervist voluntar

Sucevenii care doresc să îmbrace haina militară și să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României, au posibilitatea, până pe 28 iunie, să se înscrie la Centrul Militar Județean Suceava. Solicitanții pot opta pentru două categorii: ofițeri, maiștri militari, subofițeri și soldați sau gradați, funcție de vârsta pe care o au.

de Daniela Năsui    |   

La sediul centrului militar, cetățenii vor completa o cerere de înscriere și vor fi consiliați în vederea orientării profesionale și întocmirii dosarului de candidat.Se pot înscrie cetățeni cu sau fără pregătire militară.

Pentru întocmirea dosarului de candidat sunt necesare următoarele documente:

- actul de identitate, în original și în copie;

- certificat naștere, în original și în copie;

- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim șase luni înainte de data depunerii;

- acte de studii și/sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original și în copie;

- permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original și în copie, dacă este cazul, pentru candidații fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

- livretul militar, în original și în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist.

Sucevenii care vor opta pentru a fi rezervist voluntar vor avea și avantaje, cum ar fi, faptul că suma remunerației acordate în perioada în care nu participă la instruire și nici la misiuni este de 30 % din solda de funcție, la care se adaugă solda gradului deținut.

Subiecte în articol: inscrieri posturi rezervist
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile