Antena 3 Suceava › Actualitate › Managerul Spitalului Județean Botoșani, ridicat miercuri din birou și dus la DNA Suceava

Managerul Spitalului Județean Botoșani, ridicat miercuri din birou și dus la DNA Suceava

Managerul Spitalului Județean Botoșani a fost ridicat miercuri din biroul său și adus la DNA Suceava.

Polițiștii l-au ridicat pe managerul Spitalului Județean Botoșani, Corneliu Prepeliță, chiar de la birou. În baza unui mandat de aducere, miercuri, oamenii legii l-au condus la sediul DNA Suceava.

Actualul manager al Spitalului din Botoșani, Corneliu Prepeliță, a fost avocat în cadrul Baroului Iași, dar și jurist la Institutul de Psihiatrie „Socola”. În luna august 2022, acesta a fost concediat conform deciziei luate de comisia de cercetare disciplinară de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, potrivit Ziarului de Iași.

În luna octombrie a anului trecut, acesta a ocupat funcția de manager interimar al celui mai mare spital din Botoșani, iar ulterior a câștigat concursul pentru ocuparea definitivă a postului, fiind singurul candidat.

Numirea sa a avut loc după ce, în luna martie a aceluiași an, Monica Adăscăliței a fost reținută de procurori pentru luare de mită și trafic de influență.

Până în acest moment, nu se știe motivul pentru care Corneliu Prepeliță a ajuns în atenția procurorilor anticorupție.

 

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile