O gospodărie din Pătrăuți a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar pompierii suceveni au fost alertați. Aceștia au intervenit la fața locului cu mai multe autospeciale de stingere și s-au luptat cu flăcările timp de mai bine de patru ore. Flăcările au mistuit adăpostul de animale, o magazie, precum și o parte din acoperișul casei de locuit.
În urma incendiului, mai multe bunuri din gospodărie au fost distruse, iar unele animale au pierit.
Din fericire, nu au rezultat victime omenești în urma tragediei.