Operațiunea de eliberare a domeniului public de construcții publicitare nu s-a oprit. După episodul de ieri, acțiunea a continuat și vineri, cu o nouă demontare de panou. Autorizația acestuia expirase de mai mult timp, iar contractul nu a mai fost reînnoit, deși proprietarii au încercat să obțină o prelungire.
Echipele primăriei au ajuns la fața locului însoțite de polițiști locali, însă lucrările nu au trecut neobservate. Proprietarii panoului au încercat, din nou, să oprească intervenția și au chemat în ajutor mai multe instituții. Poliția Rutieră, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul Județean de Poliție au fost solicitate, pe rând, să verifice dacă totul este în regulă.
După ore bune de discuții și verificări, concluzia a fost aceeași: nimic nu împiedica desfășurarea lucrărilor. Panoul a fost a fost decuplat de la alimentarea cu energie electrică și apoi desfăcut. Doar structura metalica a mai rămas.
Proprietarul panoului spune că va depune plângere la Poliție pentru ”distrugere de bunuri”, după care se va adresa instanțelor de judecată, unde va contesta măsurile administrației locale.
Între timp, însă, orașul a privit un nou episod în care forțele instituționale s-au mobilizat exemplar pentru un panou, nu pentru marile probleme care încă așteaptă soluții.