Antena 3 Suceava Actualitate Percheziții în toată țara pentru combaterea incitărilor la violență în mediul online

Percheziții în toată țara pentru combaterea incitărilor la violență în mediul online

Vineri, 13 decembrie 2024, au loc 7 percheziții domiciliare coordonate de unități de parchet din întreaga țară, în cadrul unei acțiuni ample de combatere a comportamentelor ilegale manifestate în mediul online. Aceste activități sunt realizate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

de Daniela Năsui    |   

Scopul perchezițiilor este de a cerceta persoane care au postat mesaje pe platformele online, incitând la violență, ură și discriminare. În cazurile investigare, sunt vizate fapte precum instigarea la revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice sau aruncarea în aer a unor clădiri publice. Acțiunile de astăzi vin în continuarea demersurilor începute săptămâna trecută, care vizează combaterea fermă a incitărilor publice la violență și intoleranță.

Activitățile de aplicare a legii nu se opresc aici. În cursul zilei de ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat două percheziții domiciliare într-un alt caz de instigare publică. Perchezițiile de astăzi și anchetele aflate în desfășurare subliniază angajamentul autorităților de a trage la răspundere penală persoanele care promovează comportamente ilegale în mediul online.

 

Update 

În continuarea acțiunii care a fost demarată săptămâna trecută, prin care se urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, în cursul zilei de astăzi, 13 decembrie 2024 au loc 7 percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung,  Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș,  Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. 
       Activitățile operative sunt realizate într-un număr de șapte dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare.
       Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violență (revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.  
      În același context, în cursul zilei de ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat 2 percheziții domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică. 
      Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.

În județul Suceava a avut loc o singură percheziție la Fălticeni, acolo unde a fost vizat un bărbat care a postat două mesaje pe rețelele de socializare (Facebook) în care incita la violențe și discriminare. Postările au fost făcute odată cu anularea de către CCR a turului II de alegeri. În urma percheziției nu au fost găsite elemente care să conducă la luarea vreunei măsuri împotriva fălticeneanului.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile