Duminică, 100 de polițiști din cinci județe , dar și jandarmi din Bacău, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani au pus în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Galați și Judecătoria Săveni, la sediul unor societăți comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de produse piscicole, precum și la persoane fizice bănuite de infracțiuni la regimul navigației și braconaj piscicol, din comunele Manoleasa și Ripiceni, județul Botoșani.
În cadrul activităților, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, 60 de plase monofilament, măsurând aproximativ 5 kilometri, 5 ambarcațiuni, 9 motoare de ambarcațiuni și alte unelte de pescuit, două case de marcat, documente și înscrisuri, valoarea totală a bunurilor confiscate fiind estimată la 100.000 de lei.
În cadrul dosarelor penale instrumentate de polițiștii din Botoșani sunt desfășurate activități specifice pentru probarea activității infracționale în cazul a 9 persoane bănuite de braconaj piscicol, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere la sediul poliției.
”Scopul celor care desfășoară astfel de activități este acela de a obține profit din comercializarea speciilor de pește”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani. Pentru desfășurarea activităților s-a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.