Antena 3 Suceava Actualitate Polițiștii intensifică controalele rutiere

Polițiștii intensifică controalele rutiere

În această săptămână, polițiștii rutieri din județul Suceava, alături de colegii lor din structurile municipale și orășenești, desfășoară o serie de acțiuni destinate prevenirii accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă, în cadrul Programului Operațiunilor Europene 2025, organizat de Organizația Polițiilor Rutiere din Europa.

de Daniela Năsui    |   

 

Această acțiune face parte dintr-o campanie națională de verificare a respectării regimului legal de viteză. Ne concentrăm în special pe identificarea și sancționarea celor care depășesc limitele legale de viteză.

au transmis oficialii într-un comunicat IPJ Suceava.

În zilele de 7 și 8 aprilie, polițiștii au utilizat echipamente moderne de măsurare a vitezei, inclusiv radare de tip TruCAM II, pentru a monitoriza traficul în zonele cu risc ridicat. Aceste echipamente sunt instalate în afara părții carosabile, fiind vizibile conducătorilor auto.

Pe lângă măsurile de control al vitezei, recomandăm tuturor participanților la trafic să fie prudenți și să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere. De asemenea, îndemnăm pietonii să traverseze strada doar pe marcajul pietonal și să respecte semnalele semaforice.

a completat IPJ Suceava.

Miercuri, 9 aprilie, a avut loc o nouă operațiune „Speed Marathon”, care a vizat combaterea încălcării regimului de viteză pe drumurile publice din județ. Poliția Suceava reamintește că în România, viteza maximă admisă în localități este de 50 km/h, în afacerea acestora poate ajunge la 90-100 km/h, iar pe autostrăzi la 130 km/h. Sistemul E-SIGUR, operațional în întreaga țară, permite monitorizarea continuă a traficului rutier, iar sancțiunile pentru depășirea vitezei sunt aplicate chiar și fără a opri vehiculul în trafic.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile