Sucevenii ies la vot! Până la ora 10:00 peste 50.000 de alegători și-au exercitat dreptul la vot în județul Suceava, iar la ora 10:15 procentul prezenței este de 8.31%, 50.572 de votanți. Un numar cu aproape 9,000 mai mare, comparativ cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Dis de dimineață la secțiile din întreg județul oamenii au fost matinali și au venit, înainte de a merge la biserică, să aleagă pentru viitorul țării.
În județul Suceava sunt înscriși pe listele permanente 608.202 alegători. Toate cele 564 de secții de votare funcționează normal, fără incidente, potrivit unui comunicat transmis de Centrul de Comunicare Județean la ora 10:00. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au predat secțiile de vot în această dimineață, cu sigiliile intacte. Președinții birourilor electorale din secții au responsabilitatea de a asigura buna desfășurare a procesului de vot, atât în interiorul secției, cât și în jurul acesteia, pe o rază de 500 de metri.
Refuzul de a respecta indicațiile acestora privind ordinea publică reprezintă contravenție. Peste 1000 de angajați ai structurilor MAI din județ sunt mobilizați pe parcursul zilei pentru protejarea secțiilor, verificarea incidentelor și menținerea siguranței publice. Românii pot vota pe baza actelor de identitate valabile. Pentru sucevenii care nu au un document valabil, Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor are program extins astăzi, între orele 07:00 și 21:00.
Pașaportul este valabil pentru vot doar în cazul românilor care votează în străinătate sau care au domiciliul stabil în afara țării. Autoritățile au actualizat listele electorale, incluzând toți cetățenii care au împlinit 18 ani.