Antena 3 Suceava Administrație Primăria Voitinel: Majorări minime ale taxelor locale

Primăria Voitinel: Majorări minime ale taxelor locale

Taxele și impozitele locale din comuna Voitinel au fost majorate începând cu acest an, în conformitate cu prevederile Codului fiscal. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Maria Pleșca, care a subliniat că administrația locală a aplicat nivelul minim permis de lege.

de Daniela Năsui    |   

Edilul comunei Voitinel, Maria Pleșca, a atras atenția asupra declarațiilor unor colegi primari, pe care le consideră înșelătoare pentru populație. Primarul a explicat că, deși Codul fiscal oferă o marjă între un nivel minim și unul maxim al taxelor, administrația din Voitinel a ales varianta cea mai redusă.

În ceea ce privește taxa de salubrizare, aceasta a crescut cu 2,10 lei. Dacă anul trecut locuitorii plăteau 10 lei de persoană pe lună, în 2026 taxa este de 12,10 lei. Primarul Maria Pleșca recunoaște că situația este dificilă pentru familiile numeroase.

Primarul comunei Voitinel spune că, dincolo de obligațiile legale, prioritatea rămâne sprijinirea comunității și găsirea unor formule corecte pentru contribuabili.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile