„Dacă premierul nu renunţă la politicile adoptate din pix şi fără fundament real, protestele noastre se vor radicaliza şi vom ajunge la greva generală”, au transmis sindicaliștii prezenți la protest. La manifestație a participat și o delegație a funcționarilor de la Suceava, din partea Uniunii Județene CNSLR Frăția.
Sindicaliştii resping modificările la Codul administrativ, pe care le consideră abuzive și discriminatorii, și cer analize reale de impact social și financiar înainte de orice reducere de personal. Reprezentanţii sindicatelor au anunțat că au fost invitaţi la discuţii cu premierul Ilie Bolojan. Însă, dacă nu se ajunge la un acord, greva generală rămâne o opțiune.