Antena 3 Suceava Actualitate PSD își retrage miniștrii din Guvern

PSD își retrage miniștrii din Guvern

Coaliția de guvernare se destramă. Miniștrii Partidului Social Democrat se pregătesc să demisioneze în bloc, imediat după consultările politice de la Palatul Cotroceni. Surse politice confirmă că retragerea este iminentă și va schimba radical configurația Executivului.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Social-democrații au decis să facă pasul înapoi și să iasă de la guvernare. Potrivit unor surse politice, miniștrii PSD își vor depune mandatele miercuri seară sau cel târziu joi dimineață, înainte de ședința Executivului.

Această mișcare radicală vine în contextul consultărilor programate cu președintele Nicușor Dan. Imediat după discuțiile de la Cotroceni, conducerea partidului se va reuni într-o ședință pentru a formaliza retragerea echipei guvernamentale.

Ruptura pare a fi definitivă, iar social-democrații exclud varianta de a susține un Cabinet condus de Ilie Bolojan, dacă acesta va încerca să guverneze cu interimari din alte formațiuni. În funcție de rezultatul negocierilor din orele următoare, PSD ia în calcul inclusiv depunerea unei moțiuni de cenzură pentru a bloca actuala formulă de putere.

Subiecte în articol: PSD coaliție guvernare
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile