Antena 3 Suceava Actualitate Scandal monstru la Salcea după mărirea taxelor

Scandal monstru la Salcea după mărirea taxelor

Peste 300 de oameni s-au adunat în Salcea să spună, fără ocolișuri, că s-au săturat. Au cerut demisia primarului, au contestat taxa de salubrizare de 300 de lei pe an și au transformat întâlnirea într-un protest în toată regula. Pe măsură ce vocile s-au ridicat, cei care îl însoțiseră pe edil la început s-au retras, iar primarul a rămas singur, față în față cu o mulțime care nu mai cere explicații, ci soluții.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Joi după-amiază, Căminul Cultural din Salcea s-a umplut din nou de nemulțumire. Peste 300 de oameni au venit să ceară explicații pentru taxa de salubrizare de 300 de lei pe an, de persoană, aceeași taxă care i-a scos în stradă și la începutul săptămânii, la protestul din fața Primăriei.

Întâlnirea, anunțată ca una de lămurire, a degenerat rapid. La masa discuțiilor s-a aflat primarul Ezekiel Belțic, inițial alături de reprezentanții ADI Deșeuri și ai firmei de salubrizare. Consilierii locali nu au stat la masa oficială, ci s-au amestecat printre oameni, fără intervenții, mai degrabă spectatori ai conflictului.

Scandările cu „Demisia!” au început la scurt timp după deschiderea discuțiilor și au continuat aproape fără pauză. Oamenii au spus clar că taxa este prea mare și că a fost impusă fără explicații clare și fără consultare reală.

Primarul a susținut că suma de 300 de lei rezultă din diferența dintre încasări și cheltuielile reale. Potrivit datelor prezentate, în 2025 s-au strâns aproximativ 1,77 milioane de lei, în timp ce costurile au depășit 3,5 milioane de lei, fără a include contribuția la Fondul pentru Mediu.

Nemulțumirea oamenilor nu s-a stins odată cu explicațiile primarului. Din contră. Mulți spun că întâlnirea nu a adus soluții clare și că deciziile rămân, deocamdată, neschimbate.

Reprezentanții ADI Deșeuri și ai operatorului de salubrizare au încercat să intervină, dar au fost întrerupți constant. După aproximativ o oră, aceștia au plecat, lăsându-l pe primar singur în fața unei mulțimi tot mai nervoase.

Sub presiunea oamenilor, edilul a declarat că se caută soluții pentru ca taxa să nu fie mai mare decât anul trecut și pentru sprijinirea familiilor afectate de scumpiri.

Spre finalul întâlnirii, discuțiile au depășit tema taxei de salubrizare. Oamenii au profitat de ocazie pentru a-și spune, rând pe rând, toate nemulțumirile acumulate față de primar și față de modul în care este condus orașul.

Primarul Ezekiel Belțic a părăsit sala în huiduielile celor prezenți, în timp ce conflictul dintre administrație și cetățeni rămâne departe de a fi încheiat.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile