Antena 3 Suceava Actualitate Seceta din acest an a distrus recolta din Suceava

Seceta din acest an a distrus recolta din Suceava

Recoltele din Suceava, afectate grav de secetă! Producțiile la porumb, cartofi și sfeclă de zahăr au scăzut semnificativ, iar fermierii așteaptă ajutorul promis de stat. Ce spun autoritățile și agricultorii despre situația critică din acest an, aflați din materialul urmator.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Agricultura din județul Suceava a suferit pierderi majore în acest an, din cauza secetei prelungite și a condițiilor meteorologice extreme. Producțiile de porumb, cartofi și sfeclă de zahăr au scăzut semnificativ față de anii anteriori, după cum a declarat Gogu Elena, directorul Direcției Agricole Suceava.

<iframe width="100%" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/xBuK_yVrTkQ?si=_ucQwcFWlbSF6izn" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>

 

În județ au fost raportate peste 1.400 de cazuri de calamități, afectând o suprafață de 9.700 de hectare, majoritatea fiind cultivate cu porumb. Seceta a compromis recoltele de porumb pe mai mult de 5.600 de hectare, în unele cazuri pierderile fiind între 70 și 100%.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Fermierii, afectați economic de scăderea producțiilor, așteaptă acum compensații din partea Ministerului Agriculturii. Direcția Agricolă Suceava a început centralizarea pagubelor, iar fermierii sunt în proces de depunere a dosarelor pentru a primi despăgubiri de 1.000 de lei pe hectarul calamitate.

În timp ce Direcția Agricolă Suceava încearcă să accelereze procesul de despăgubire, fermierii rămân sceptici cu privire la viitorul agriculturii în județ, având în vedere pagubele pe care le-au suferit în acest an.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile