Spitalul Clinic Județean Suceava anunță o nouă rundă de angajări pentru luna decembrie. Sunt scoase la concurs peste 20 de posturi, atât pe perioadă determinată, cât și nedeterminată. Două posturi temporare de statistician sunt disponibile, cu depunerea dosarelor până pe 9 decembrie, proba scrisă pe 17, iar rezultatele finale pe 31 decembrie. Spitalul caută și un economist gradul II, post pe perioadă nedeterminată. Candidații pot depune dosarele până pe 8 decembrie, proba scrisă fiind programată pe 16 decembrie. Unitatea mai recrutează și 9 asistenți medicali pentru diverse cabinete de specialitate. Proba scrisă are loc pe 10 decembrie, urmată de interviu pe 16 decembrie. Nu în ultimul rând, sunt scoase la concurs 10 posturi de infirmiere și două posturi de îngrijitori. Examenul scris este programat pe 8 decembrie, iar interviul pe 12.
Toate detaliile, condițiile și calendarele completate sunt disponibile pe site-ul Spitalului Clinic Județean Suceava.