Sezonul de schi începe pe Rarău miercuri, 14 ianuarie, la ora 12.00, când pârtia va fi deschisă oficial pentru public. Administratorii spun că instalațiile sunt pregătite, iar telegondola va funcționa normal încă din prima zi, astfel încât turiștii să poată ajunge rapid pe domeniul schiabil.
Pârtia va fi deschisă zilnic până seara, cu excepția zilei de miercuri, când programul începe mai târziu. De luni, marți, joi, vineri, sâmbătă și duminică, schiorii pot urca pe pârtie între orele 09.00 și 19.00, iar miercurea între 12.00 și 19.00
Cei care ajung pe Rarău pot alege între mai multe variante de acces. Abonamentul pentru o zi întreagă costă 170 de lei pentru adulți și 110 lei pentru copii. Pentru intervalul de după-amiază, între orele 14.00 și 19.00, există un abonament mai ieftin, de 90 de lei pentru adulți și 60 de lei pentru copii. Sunt disponibile și abonamente valabile pentru mai multe zile consecutive.
O alternativă este sistemul pe puncte, folosit în special de cei care urcă ocazional. O urcare cu telegondola echivalează cu două puncte, iar cartelele pot fi cumpărate în mai multe variante, de la 10 puncte până la 120 de puncte.
Cu aproape 3 kilometri lungime, dificultate medie, nocturnă și pârtie de sanie, domeniul de la Rarău Resort rămâne una dintre cele mai căutate destinații de iarnă din județ.