Campania „Nu fi o victimă! Informează-te!” a ajuns la liceele și școlile din Suceava, Rădăuți, Dolhasca și Fălticeni, unde polițiștii au discutat cu elevii despre pericolele traficului de persoane, semnele care indică un posibil traficant și cum să se protejeze.
În plus, au fost abordate și teme legate de prevenirea bullying-ului, a abuzurilor sexuale și a violenței în școli. Campania continuă și în această săptămână, în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, oferind elevilor sfaturi utile pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni.
Pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane, informați-vă și fiți vigilenți! Mai multe sfaturi și recomandări sunt disponibile pe platformele oficiale ale poliției și ale Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.