Un nou accident rutier s-a produs duminică, la ieșirea din Fălticeni. Șoferul a fost găsit în afara autoturismului, inconștient, la sosirea salvatorilor.
Eduard Wendling, primarul comunei Păltinoasa, împreună cu consilierii locali, a fost învestit vineri în noul mandat pentru perioada 2024-2028. La ceremonie a participat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a fost alături de comunitatea din Păltinoasa.
Comunitatea din Dumbrăveni s-a adunat astăzi la Căminul Cultural pentru a participa la ceremonia de învestire a consilierilor locali și a primarului Ioan Pavăl. Acesta a depus jurământul pentru noul mandat 2024-2028, iar evenimentul a fost emoționant pentru toți cei prezenți.
Primarul comunei Baia, Maria Tomescu, a retrăit sâmbătă, pentru a treia oară, emoțiile învestirii. Aceasta a fost investită în noul mandat, iar emoțiile au fost nemărginite pentru primărița mult iubită de localnici, care nu au lipsit de la acest eveniment important pentru comunitate.
Primarul comunei Moldovița, Alin Boșutar, a fost învestit vineri în noul mandat. Alături de acesta, la ceremonie, a participat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, împreună cu mai mulți membri social-democrați.
Un incendiu de proporții a mistuit 160 mp din mansarda unei locuințe, dar și alte bunuri. Pompierii militari s-au luptat cu flăcările mai bine de trei ore pentru a salva locuința.
Primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca, unul dintre cei mai longevivi aleși locali, a fost vineri alături de consilierii locali și de numeroși membri social-democrați la ceremonia de învestire în noul mandat. Maria Pleșca a depus jurământul și își începe activitatea pentru cel de-al șaselea mandat.
Zeci de copii de la Grădiniţa "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava", au organizat joi un impresionant festival de toamnă, cu diverse creații proprii, care i-au surprins pe părinți.
Primarul comunei Galanesti, Mironescu Liviu și-a depus astăzi jurământul pentru noul mandat. Noii consilieri locali au fost alături de primar și au jurat la rândul lor ca vor face tot binele pentru comunitate.
Comunitatea din Mitocu Dragomirnei a fost prezentă în număr mare, miercuri, la învestirea în noul mandat a primarului Radu Reziuc. Acesta a trăit momentul învestirii cu multe emoții, dar și recunoștință pentru primul mandat în care a avut ajutorul tuturor oamenilor.
Primarul comunei Zamostea, Vasile Haliuc, a fost învestit miercuri, 23 octombrie, în noul mandat. Acesta a trăit emoțiile investirii alături de mai mulți colegi social democrați.
Ceremonia de învestire a primarului Constantin Barariu, din comuna Zvoriștea, a avut loc miercuri. La evenimentul învestirii în cel de-al șaptelea mandat, mai mulți membri social democrați au fost alături de primar.
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a retrăit astăzi, pentru a patra oară, emoțiile unei ceremonii de învestire. În calitate de actual și fost primar, Cătălin Coman a subliniat realizările obținute până acum, dar și proiectele ambițioase pe care noua administrație intenționează să le implementeze în următorii ani.
Zi importantă joi pentru social-democrații suceveni. Marcel Ciolacu va ajunge la Suceava și va fi prezent la învestirea noului președinte al Consiliului Județean, precum și a noului primar al Sucevei.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează luni și marți pentru al 5-lea an consecutiv pelerinajul moaștelor Sfântului „Ioan cel Nou” de la Suceava. În cadrul procesiunii, moaștele vor vizita cinci protopopiate din județ.
Un tir a fost distrus după ce a intrat în coliziune cu un tren, la trecerea de nivel cu calea ferată din Dărmănești. Pompierii militari au intervenit rapid, ajungând la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare.
Ceremonie emoționantă la Boroaia, alături de aleșii locali, în frunte cu Vasile Berariu, primarul comunei. Acesta a depus astăzi jurământul pentru mandatul 2024-2028, marcând începutul celui de-al șaselea mandat.
Trei autoturisme au fost grav avariate într-o tamponare spectaculoasă, produs pe strada Victoriei. Șoferul mașinii care a provocat coliziunea s-a autoevacuat din vehiculul distrus, conform martorilor oculari.