Antena 3 Suceava Educație Reguli clare pentru înscrierea copiilor la școala

Reguli clare pentru înscrierea copiilor la școala

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026–2027, stabilind reguli clare pentru părinți: copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2026 trebuie înscriși obligatoriu la școală, iar cei care împlinesc această vârstă după această dată pot fi înscriși doar pe baza unei evaluări a nivelului de dezvoltare, potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației.

de Daniela Năsui    |    27 Feb 2026   •   13:43

Potrivit ministerului, părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2026 inclusiv au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare. În schimb, copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 pot fi înscriși doar în baza unei recomandări, dacă nivelul lor de dezvoltare este considerat corespunzător.

Pentru copiii care frecventează grădinița, recomandarea va fi eliberată de unitatea de învățământ preșcolar, la solicitarea părinților. În cazul copiilor care nu au fost la grădiniță sau care se întorc din străinătate, evaluarea și recomandarea vor fi realizate de centrele județene de resurse și asistență educațională.

Părinții care nu doresc înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau ai căror copii nu primesc recomandare vor fi consiliați pentru înscrierea acestora la grădiniță, în grupa mare.Totodată, în data de 12 martie, fiecare unitate de învățământ va publica circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare disponibile pentru anul școlar viitor.

Calendarul complet va fi disponibil pe site-ul instituției, imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Iulius Mall

x close