Antena 3 Suceava Social Intrarea Maicii Domnului în Biserică: o sărbătoare a credinței

Intrarea Maicii Domnului în Biserică: o sărbătoare a credinței

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, o sărbătoare a credinței și tradiției, este prăznuită joi, 21 noiembrie. Credincioșii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, cu rădăcini în Sfânta Tradiție și în scrieri apocrife, precum "Evanghelia după Iacov".

Intrarea Maicii Domnului în Biserică: o sărbătoare a credinței
de Daniela Năsui    |    20 Noi 2024   •   10:41

Conform tradiției, la vârsta de trei ani, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim. Aici, a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, care a condus-o în Sfânta Sfintelor, simbolizând pregătirea ei pentru a deveni "lăcaș al lui Dumnezeu-Cuvântul".

Această sărbătoare marchează, de asemenea, o tradiție populară aparte. În această zi, copiii pun crengi de măr în apă, care, odată înmugurite, sunt folosite ca sorcove în noaptea de Anul Nou.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Potrivit rânduielilor bisericești, pe 21 noiembrie este dezlegare la pește, oferind credincioșilor o clipă de bucurie în Postul Nașterii Domnului.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este o sărbătoare ce ne pregătește sufletește pentru venirea Mântuitorului și ne invită să reflectăm asupra tainelor credinței.

Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor.

x close