
După ce au pierdut meciul tur cu scorul de 2-0 pe stadionul ”Milcovul” din Focșani, rădăuțenii au abordat manșa secundă pe ideea ”totul sau nimic” în fața a 1500 de spectatori prezenți la partidă. Ocaziile din startul jocului aveau să anunțe golul lui Iosif Netbai din minutul 22. Jucătorul rădăuțean a reluat o minge din prima spre poarta vrâncenilor și l-a lăsat fără reacție pe goalkeeperul Rajmund Niczuly (pronunție: Raimund Nicțuli).
Echipa pregătită de Ovidiu Murariu a forțat până la pauză înscrierea golului cu numărul 2, însă rădăuțenii nu au nimerit ținta. În debutul părții secunde, CSM Focșani a mai echilibrat jocul, însă ocaziile mai mari au fost de partea Bucovinei Rădăuți care la jumătatea reprizei putea să facă 2-0 prin Robert Ciobanu, însă atacantul rădăuțenilor nu a nimerit poarta. Deși a forțat marcarea golului care să ducă partida în prelungiri, gruparea lui Murariu avea să primească lovitura de grație pe un contra-atac în urma unei mari ocazii. De data aceasta fostul jucător al Șomuzului Fălticeni, Franck Tchassem (pronunție: Franc Tceasem) nu l-a mai iertat pe goalkeeper-ul Ionuț Puianu și a spulberat orice vis al rădăuțenilor în minutul 90+5.
În cealaltă partidă din semifinale, câștigătoarea a fost decisă la loviturile de la 11 metri. Metalul Buzău s-a impus cu 4-3 la loteria penalty-urilor în fața formației FC Bacău și și-a asigurat locul în finală.