Au intervenit pompierii militarii, cu o autospecială pentru descarcerare, și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dintre care, unul, cu medic.

Corala Ciprian Porumbescu va susține un concert extraordinar aniversar în Parcul Central al Municipiului Suceava , marți, 16 iulie, începând cu ora 19:30. Alături de coriștii de aur ai Bucovinei vor evolua mai mulți invitați surpriză.
Suceava stă sub semnul căldurii extreme, cu temperaturi care devin greu de suportat chiar și la umbră sau chiar și la interior. Pare inuman să stai afară, însă sunt și angajați nevoiți să lucreze în astfel de condiții, prin prisma tipului de activitate pe care o prestează. Legea spune clar că pe o astfel de vreme, angajatorii trebuie ia anumite măsuri pentru ameliorarea condițiilor de muncă. Există și amenzi pentru companiile care nu respectă legea, transmit reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Chiar și în timpul nopții deplasarea persoanelor cardiace sau supraponderală nu este recomandată de medici. Este cazul unui bărbat în vârstă de 47 de ani care a mers la farmacie să-și cumpere medicamente, însă a căzut secerat pe trotuar. I s-a făcut rău chiar înainte de a intra în farmacie și a căzut pe trotuar. A fost găsit de câțiva tineri care au sunat la numărul de urgență, ambulanța a sosit repede, însă bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Mitocu Dragomirnei și-a pus capăt zilelor într-un mod tragic. Sora sa l-a găsit în curte, întins la pământ, după ce acesta a folosit cablul de alimentare al unui polizor unghiular pentru a se electrocuta.
O nouă lege a intrat în vigoare în toată Uniunea Europeană începând cu data de 7 iulie. Toți producătorii de mașini vor fi obligați să doteze mașinile cu tehnologie de limitare a vitezei. Reglementările UE permit implementarea a 4 sisteme diferite de limitare a vitezei, inclusiv sistemul prin care se acționează automat frâna autovehiculului pentru reducerea trepată a vitezei.

Lucrările la mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8 din cartierul George Enescu sunt în grafic, iar acestea vor fi încheiate până pe 30 septembrie, dă asigurări edilul municipiului Suceava, Ion Lungu. El a adăugat că urmează să fie demarate procedurile pentru achiziția de mobilier.
O explozie puternică a avut loc într-o casă de locuit din localitatea Plutonița, orașul Frasin, provocată de acumularea de gaze de la o butelie de aragaz. Pompierii militari au intervenit rapid, sosind la fața locului cu o autospecială de stingere. Din fericire, deflagrația nu a declanșat un incendiu, evitându-se astfel daune suplimentare. Deși nu au fost raportate victime, explozia a cauzat pagube materiale considerabile. Autoritățile investighează în continuare cauzele exacte ale incidentului și evaluează daunele produse.

Campania de informare cu privire le evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vacanței de vară și de conștientizare a rolului grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații ”Împreună pentru o vacanță în siguranță!” este derulată de polițiștii suceveni până la sfârșitul lunii august. Pentru a nu fi implicați în comiterea unor acte de violență polițiștii suceveni au adresat, în cadrul întâlnirilor, și câteva recomandări elevilor.
Furtuna puternică de luni după-amiază a creat probleme majore în zona de munte a județului Suceava, cea mai grav afectată fiind comuna Cârlibaba. Precipitațiile abundente au dus la viituri și scurgeri de pe versanți, afectând gospodării și blocând drumuri.

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va trage curând cortina peste Stagiunea 2023-2024, cea de-a 8-a din istoria teatrului sucevean și la bilanț au prezentat cu mândrie, din multele realizări, faptul că au avut patru producții noi, 58 de reprezentații ale propriilor spectacole, 66 de invitații la spectacole, 2 participări la Festivaluri de teatru internaționale și 9 la nivel national, precum și multe alte evenimente.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lansează un important proiect internațional, care își propune să crească implicarea feminină în activitățile din sectorul forestier. Proiectul implică un consorțiu care reunește 15 parteneri, din nouă țări. Coordonatorul proiectului este Institutul Forestier din Slovenia, iar în România, acest proiect este derulat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, printr-o echipă a Facultății de Silvicultură.

Polițiștii suceveni au demarat cercetări și l-au depistat pe șoferul cu mașina galbenă care făcea drifturi într-un sens giratoriu din centrul Sucevei. Imaginile au fost surprinse acum o săptămână, în ziua în care furtuna a făcut ravagii în Suceava. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost depistat în urma colaborării dintre polițiști, administrația locală și Biroul rutier și a fost sancționat prin reținerea permisului și o amendă în valoare de peste 2.000 de lei.

În Suceava, problemele cu infrastructura rutieră persistă, iar asfaltul recent turnat în fața primăriei se surpă din nou, la doar câteva luni de la reparațiile anterioare. Această situație este doar o parte dintr-un fenomen mai amplu, cu apariția gropilor în diverse zone ale orașului, care crează frustrări în rândul șoferilor.

În județul Suceava, atmosfera a fost tensionată în rândul absolvenților de liceu după afișarea rezultatelor examenului de Bacalaureat. Nemulțumirile au culminat cu depunerea a nu mai puțin de 1921 de contestații către Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Pompierii militari au fost mobilizați pentru a interveni de urgență în municipiul Vatra Dornei, după ce ploile torențiale au provocat inundații semnificative. Municipiul Vatra Dornei a fost sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică.
O explozie puternică a avut loc într-o casă de locuit din localitatea Plutonița, orașul Frasin, provocată de acumularea de gaze de la o butelie de aragaz.
În Suceava, elevii au obținut rezultate notabile la examenul de Bacalaureat din acest an, cu o promovabilitate de 79,1%, în creștere față de anul anterior. Din cei peste 5.100 de elevi înscriși, peste 4.900 au susținut examenul, iar peste 3.900 au reușit să obțină notele necesare pentru a promova.

Un tânăr de 33 de ani, din Rădăuți, a fost atacat violent în apropierea clădirii gării din Dornești. Grupul de agresori, format din 7 indivizi. Victima, practicant de kickboxing, a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți cu multiple leziuni. Polițiștii investighează cazul ca o tentativă de omor.

Contabili, economiști şi antreprenori suceveni au protestat luni în Piața Victoriei din București, alături de colegi din întreaga țară, față de greutățile pe care le întâmpină în aplicarea legislației fiscale. Ei acuză o „teroare fiscală” şi critică guvernul pentru că ia măsuri fără a se consulta cu părțile afectate.

Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei în dimineața zilei de 8 iulie, lovind mai multe orașe, inclusiv capitala Kiev. Cel puțin 20 de oameni au fost uciși și alți 50 răniți, conform serviciilor de urgență. Printre obiectivele lovite se numără și un spital de pediatrie din Kiev, unde au fost raportate victime.