Mai mulți suceveni au primit duminică mesaje prin care sunt informați că acțiunea lor în conturile bancare a fost blocată. Specialiștii trag un semnal de alarmă, iar link-urile din aceste mesaje nu trebuie accesate.
Sportivi olimpici, oameni de seamă și trupa Proconsul, reuniți în cadrul primei ediții a Galei „Oameni pentru Oameni”.
Evenimentul a abordat teme legate de fenomenele care au luat amploare în rândul tinerilor, iar în final, cei prezenți s-au bucurat pe ritmurile trupei Proconsul.
Iubitorii de istorie, dar și tinerii care își doresc să afle mai multe despre istoria radio-ului sunt invitați în perioada 26 septembrie – 26 octombrie la o expoziție organizată la Muzeul de Istorie Siret – Memorialul Holocaustului Evreilor din Bucovina.
Românii se pregătesc pentru cele mai importante alegeri ale anului, iar întrebarea de pe buzele tuturor este: cine va fi noul președinte al României? La Suceava, Partidul Social Democrat a continuat astăzi campania de strângere de semnături. Pentru mulți, viitorul președinte trebuie să fie atent la nevoile oamenilor, iar comunitatea suceveană își dorește ca acesta să producă o schimbare în bine.
Un bărbat a fost prins în flagrant după ce a înșelat un bătrân de 78 de ani cu un schimb valutar fals. Acesta a dorit să schimbe 500 de euro în lei, l-a abordat pe cel care avea suma de bani pe care dorea să o schimbe și l-a păcălit. Mai exact, suma oferită a fost mult mai mică decât valoarea reală a cursului valutar.
Imagini devastatoare și suferințele celor din Galați au stârnit o mobilizare impresionantă. Un bărbat din Fălticeni a pornit o campanie de donații pentru sinistrați, după ce a văzut greutățile prin care trec aceștia din cauza viiturilor. Marți, aproape de miezul nopții, l-am găsit încă la camion, pregătit să strângă donațiile care vor ajunge în mâinile celor afectați.
Mai multe echipe de intervenție de la ISU Suceava au fost mobilizate luni seară pentru a ajuta sinistrații din Galați, afectați de inundațiile devastatoare. Oamenii din zonele afectate au acum nevoie de sprijin mai mult ca niciodată, iar semeni din toată țara, inclusiv din partea sucevenilor, se implică activ în eforturile de ajutorare.
La 94 de ani, fotograful Dimitrie Balint continuă să surprindă momente de neuitat din Suceava. Într-o expoziție specială, inaugurată recent, acesta a reunit 94 de fotografii care spun povestea orașului de-a lungul decadelor. De la imagini alb-negru, surprinse cu aparate vechi de fotografiat, la cadre recente, toate imortalizează Suceava așa cum a fost ea trăită și văzută de ochiul unui maestru al artei fotografice.
În contextul avertizărilor hidrometeorologice în vigoare pentru județul Suceava, încă de la primele ore ale dimineții prefectul Gheorghe – Alexandru Moldovan s-a aflat în contact permanent cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean, cu directorul Administrației Bazinale de Apă Siret, Relu Adam, și conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava în vederea schimbului rapid de informații și adoptării unor măsuri de intervenție operative dacă situația de pe teren o va impune.
Gheorghe Șoldan oferă informații noi și prețioase cu privire la cel mai important proiect de infrastructură rutieră, autostrada Moldovei. Potrivit acestuia, în doi ani, aceasta va ajunge la Suceava.
Zi importantă pentru comuna Slatina. Cea mai nouă sală a sporturilor a fost inaugurată astăzi, iar bucuria primarului Vlăduț Gherman a fost nemăsurată, odată cu sosirea premierului Marcel Ciolacu și a celorlalți membri ai guvernului la acest eveniment.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, alături de președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, vești importante în ceea ce privește construcția autostrăzii Moldovei. Potrivit lui Sorin Grindeanu, cele două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava sunt în licitație, iar ministrul Transporturilor spune că autostrada va ajunge în curând și la Suceava.
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a fost prezent vineri dis-de-dimineață la Suceava, alături de mai mulți membri ai guvernului. Aceștia au vizitat o fabrică de mezeluri din municipiu și au aflat cum se produc mezelurile în Bucovina.
Andrei Piedemonte este tânărul implicat în accidentul rutier produs joi la amiază, în localitatea Vadu Moldovei. În urma decesului său, au rămas durere și tristețe în rândul celor care l-au cunoscut pe tânărul de 28 de ani.
Casa Națională de Pensii Publice face noi precizări în urma procesului amplu de recalculare a pensiilor. Totodată, informează pensionarii ale căror decizii de recalculare au fost eronate că toate disfuncționalitățile vor fi remediate.
O persoană și-a pierdut viața iar alte trei au fost rănite, după o tragedie produsă în jurul amiezii, pe E85, în Vadu Moldovei. Un tir și o mașină au fost implicate într-un accident rutier grav. Atenție urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional.
Suntem tentați să spunem de cele mai multe ori că odată cu trecerea timpului un primar se erodează. Există însă și excepții de la această regulă, iar primarul Vasile Berariu din comuna Boroaia este una dintre ele. Astăzi localitatea pe care o reprezintă este pusă la punct pe toate planurile, iar investițiile din infrastructura rutieră, recent finalizate, fac din această localitate de la marginea județului o carte de vizită importantă a județului Suceava.
Sucevenii, dar și iubitorii de muzică clasică, se pot bucura joi de cea de-a II-a ediție a evenimentului cultural „Serate în Cetate”. Organizatorii spun că este un moment de reflecție asupra valorilor care ne unesc ca societate.
După presiunile din partea părinților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a venit cu o soluție pentru a rezolva problema apărută încă de la începutul anului școlar la Școala Gimnazială Nr. 3. Clasa pregătitoare, înființată fără aprobare și care nu avea un învățător, va fi desființată.
Pasiunea pentru drift-uri i-a fost insuflată de mic copil, de către tatăl său, iar acum, când a crescut mare visul i-a devenit realitate. Urmăriți un reportaj în exclusivitate realizat de către colegii noștri.