Andrei Munteanu

  • Actualitate
    05 Mar, 14:42
    Revolta locatarilor din cartierul Zamca, în ceea ce privește parcările, a fost subiect de discuție la conferința Primăriei Municipiului Suceava. Reporterii Antena 3 Suceava au ridicat problema locurilor de parcare, după ce au vorbit cu locatarii. Răspunsul primarului a fost ferm. Edilul a precizat că se vor găsi soluții, iar în teren vor ajunge reprezentanți ai Primăriei Suceava, alături de directorul Poliției Locale.
    primaria va cauta solutii pentru locatarii de pe strada visinilors

    Primăria va căuta soluții pentru parcările din cartierul Zamca

  • Actualitate
    05 Mar, 14:24
    S-a dat alarma de incendiu în municipiul Suceava. Un incendiu a izbucnit la o clădire dezafectată din curtea fostei societăți Termica. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere, iar misiunea a fost contracronometru deoarece in clădire se aflau mai multe materiale combustibile.
    incendiu la o cladire dezafectata din municipiul suceava

    Incendiu la o clădire dezafectată din municipiul Suceava

  • Actualitate
    05 Mar, 09:00
    Un parc fotovoltaic va fi construit la Hănțești, iar primul pas a fost deja făcut. Primarul localității, Daniel Olariu, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru acest proiect, în valoare de 1,4 milioane de lei. Recent, edilul s-a întâlnit cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a discuta detalii despre investiție.
    pasi importanti pentru dezvoltarea comunei hantesti proiectul pentru realizarea unui parcs

    Pași importanți pentru dezvoltarea comunei Hănțești, proiectul pentru realizarea unui parc fotovoltaic a fost semnat semnat

  • Actualitate
    04 Mar, 09:18
    Cerul României va fi survolat, în perioada 4 – 10 martie, de avioane aparținând Forțelor Aeriene Române. Cetățenii sunt sfătuiți să nu intre în panică, întrucât este vorba despre zboruri de antrenament.
    zboruri de antrenament cu avioane f116 in intreaga tara

    Zboruri de antrenament cu avioane F16 în întreaga țară

  • Actualitate
    03 Mar, 15:47
    Așezământul monahal cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Seacă, municipiul Câmpulung Moldovenesc, are un nou călăuzitor duhovnicesc. Cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, protosinghelul Rafael Petraru a fost instalat în demnitatea de egumen.
    un nou egumen la schitul acoperamantul maicii domnului valea seaca

    Un nou egumen la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Seacă

  • Actualitate
    26 Feb, 13:39
    S-a dat alarma miercuri dimineață, iar pompierii au intervenit pentru salvarea unui bărbat rămas încarcerat între fiarele autoturismului. Totul s-a întâmplat pe un drum din Vicovu de Sus. Salvatorii l-au scos pe bărbat, iar apoi acesta a fost preluat de echipajul ambulanței SMURD, sosit la fața locului.
    sofer transportat la spital masina distrusa intr un accident la vicovu de sus

    Șofer transportat la spital, mașină distrusă într-un accident la Vicovu de Sus

  • Administrație
    26 Feb, 11:18
    Consiliul Județean Suceava a aprobat, în cadrul ședinței deliberativului județean de miercuri, alocarea a 15,9 milioane de lei pentru lucrările de restaurare și protecție a Cetății de Scaun a Sucevei. Monumentul istoric a fost afectat de infiltrațiile de apă care pun în pericol structura zidurilor, iar autoritățile județene au decis să intervine de urgență pentru a preveni un dezastru.
    consiliul judetean aloca fonduri pentru restaurarea cetatii de scaun

    Consiliul Județean alocă fonduri pentru restaurarea Cetății de Scaun

  • Actualitate
    25 Feb, 15:38
    Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după un accident cu două autoturisme. Bărbatul aflat la volanul mașinii a virat stânga pentru a merge spre Ipotești, în timp ce un alt autoturism se afla în depășire. În urma impactului ambele mașini au ieșit pe o parte și pe cealaltă a carosabilului.
    un barbat a ajuns la spital in urma unui accident rutier la intrare in municipiul suceava

    Șofer neatent, rănit într-un accident rutier la intrarea în municipiul Suceava

  • Actualitate
    25 Feb, 12:19
    Două incendii au izbucnit în ultimele 24 de ore în județul Botoșani. Unul dintre ele s-a declanșat la o gospodărie din localitatea Frumușica, iar celălalt, marți dimineață, în localitatea Zosin, unde flăcările au cuprins o mașină. Flăcările au distrus mai multe bunuri și anexe din cele două gospodării.
    incendii devastatoare in ultimele 24 de ore la botosani

    Incendii devastatoare în ultimele 24 de ore, la Botoșani

  • Actualitate
    25 Feb, 10:16
    Pompierii din Vatra Dornei au fost solicitați după ce o casă din Neagra Șarului a fost cuprinsă de flăcări, luni seară. Incendiul s-a extins rapid, iar la sosirea pompierilor, întreaga locuință ardea ca o torță.
    incendiu devastator la o locuinta din neagra sarului

    Incendiu devastator la o locuință din Neagra Șarului

  • Actualitate
    24 Feb, 09:40
    Începutul de săptămână a fost marcat de un nou accident rutier pe drumul din Vadu Moldovei. Traficul pe drumul național DN2E a fost complet paralizat în dimineața zilei de luni, după ce două cisterne s-au ciocnit. Șoferul uneia dintre cisterne a rămas încarcerat, în urma unei coliziuni puternice cu partea din spate a cisternei care circula în fața sa.
    doua cisterne s au ciocnit pe drumul e85 in zona vadu moldovei

    Două cisterne s-au ciocnit pe drumul E85, în zona Vadu Moldovei

  • Actualitate
    23 Feb, 11:43
    Mai multe echipaje de pompieri din Solca și Suceava, alături de voluntari din Cajvana, Arbore, Comănești, Botoșana și Cacica, au intervenit cu 11 autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din Cajvana. Intervenția a fost extrem de dificilă din cauza temperaturii de -15°C și a cantităților mari de materiale combustibile aflate în zona afectată de flăcări.
    interventie cu 11 autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa din cajvana

    Intervenție cu 11 autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Cajvana

  • Actualitate
    21 Feb, 23:06
    Mai multe persoane au trecut prin momente de panică vineri seară, pe un bulevard principal din municipiul Suceava. O ambulanță aflată în misiune, în drum spre un pacient, a fost implicată într-un accident rutier grav cu un alt autoturism. Imediat după impact, imaginile surprind bucăți din cele două vehicule împrăștiate pe întreg carosabilul.
    o ambulanta si un autoturism au fost implicate intr un accident pe un bulevard din suceava

    O ambulanță și un autoturism au fost implicate într-un accident pe un bulevard din Suceava

x close